Cosmin Contra a debutat cu dreptul în cariera de antrenor, iar Poli s-a impus în fața Sportului Studențesc, scor 2-1. Ianis Zicu a fost titularizat în această seară de noul tehnician și spune că acesta va avea parte de susținerea necondiționată a foștilor săi colegi. Ianis consideră că „Guriță” nu va avea probleme în a se impune în fața jucătorilor, deoarece acesta era privit ca un lider și din postura de jucător.
„Sunt fericit că am reușit să câștigăm un meci foarte greu și să îl facem fericit pe Contra. Întotdeauna când este un antrenor nou este o altă mortivație. Vrem să aibă aceleași performanțe și ca antrenor, așa cum a avut ca jucător. Am făcut pasul înapoi și din cauza asta și-au creat acele ocazii.
Cred că toți colegii mei sunt destul de inteligenți ca să faca diferența și să îl respecte. Din punctul meu de vedere nu va fi nicio problemă. Cu siguranta, Contra se va îndeparta de noi, dar e normal, pentru că acum este antrenor. Cand a intrat Contra, ne-am pus toți în slujba echipei.
Nu mă mai interesează ce se întâmplă la Dinamo. Mă uit la meciuri, că mă intereseaza indirect acestea. Vreau sa piardă Dinamo, pentru ca îmi doresc titlul cu Timisoara„, a declarat Ianis Zicu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER